Doo Semne de Intrebare. Am stat azi sa ma intreb cum se simte un copil cand se naste, cand pentru prima oara simte aer, cand pentru prima oara diafragma se contracta pentru a destinde plamanii si pentru a lasa oxigenul sa ii patrunda in sange, cand acest aer este expulzat intr'un tipat prin care isi anunta venirea pe lume, cand lumina ii deranjeaza ochii si ii incalzeste pielea pentru prima oara, cum se simte cand este despartit de trupul mamei, cand placenta este taiata odata cu legatura formata in fiinta mama/copil, oare va simti copilul, cu aceasta taietura, ca a capatat autonomie, ca a devenit Unul, ca este deja sortit mortii si ca s'a despartit de singurul lucru care l'a aparat in primele luni de viata, corpul mamei sale... ma intreb cum ar trebui chemat copilul care va reusi sa Stie ca se naste, sa stie ca paraseste corpul mamei sale, si oare cum pote el trai cu asemenea amintiri, cum sa acumuleze atata cunoastere, cum sa nu Stie ca este Mesia, cum sa nu stie ca este nascut pentru a nu muri?! Dar oare acest copil este intr'adevar nascut pentru a nu muri, pentru a capata cunoasterea suprema, si totodata uitarea suprema, uitarea Pacatului Originar, uitarea faptului ca Adam a muscat din poama cunoasterii Binelui si al Raului, va uita ca Eva a fost cea care l'a indemnat, ca femeia este cea ce intotdeauna indeamna la tradare, va reusi poate sa devina superior oricarei religii, va reusi sa devina profetul tuturor religiilor, va primi el alaturi de numele Mesia si pe cel de Mahomed, Buddha, va fi oare considerat fiul lui Zamolxe sau trimisul lui Manitou, va fi Marele Sarpe cu Pene, va intrupa in sine pe toti fii oamenilor si ai zeilor deopotriva?! De ce nu am putut fi eu acest om, nascut cu cunoasterea nasterii sale, acel om care se poate numi fara greseala Geniu, acest inca om care totusi isi banuieste nemurirea si care va fi poate aducatorul unui sfarsit de lume, sau al unui inceput nou, de ce nu am putut oare depasi conditia de subgeniu, de copil nestiutor, de ce intelepciunea nu a fost insuflata in mine odata cu viata, de ce !?...